Considerații cu privire la revocabilitatea donațiilor făcute între soți

Această lucrare a căutat să susţină o opinie singulară, după ştiinţa noastră, în doctrina românească, potrivit căreia revocarea donaţiilor făcute între soţi interesează calitatea de soţ.

Şi în opinia noastră, de lege lata, art. 937 C. civ. este în sensul că donaţiile făcute între soţi în timpul căsătoriei sunt revocabile ad nutum doar câtă vreme donatorul şi donatarul sunt soţi.

Argumentul poate fi chiar textul publicat în M. O. nr. 9 (supl.) din 14 ianuarie 1865 (“Orice donaţiune făcută între soţi, în timpul mariagiului este revocabilă”); mai mult, exprimarea textului codului român este diferită remarcabil de cea a codului francez. În plus, raţiunea legii, aşa cum e invocată de întreaga doctrină, nu mai subzistă atunci când căsătoria nu mai e în fiinţă. Pe de altă parte, regula – pe care care noi o considerăm valabilă – revocabilităţii după bunul plac al donatorului, câtă vreme căsătoria există, este o regulă simplă.

Aşadar, deşi practica s-a orientat, în general, spre soluţia revocabilităţii neîngrădite, considerăm că nu e o soluţie fericită, spiritul şi litera legii române fiind în sensul că revocabilitatea după bunul plac este un beneficiu al soţului, câmpul revocabilităţii fiind în cadrul căsătoriei. După ce aceasta nu mai există, revocarea donaţiei făcută între soţi urmează a se supune dreptului comun în materia donaţiilor.

București, iunie 1994

Andrei Săvescu

Posted in Drept civil, Lucrări de licență Tagged with: , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published.